Statul poate adresa grupului Mechel o cerere de rambursare de TVA şi va înăspri sancţiunile aplicate investitorilor privaţi care nu îşi respectă anumite obligaţii, precum plata salariilor compensatorii, dar fără a deveni mult prea "protecţionist" şi a descuraja investitorii, spune premier [...]
Mechel Târgovişte a concediat 512 salariaţi ale căror posturi au fost desfiinţate, urmând ca aceştia să primească plăţi compensatorii în cuantum de trei salarii brute, potrivit informaţiilor transmise de companie, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.
'Având în vedere situaţia econ [...]
In ziua cand s-a anuntat vanzarea combinatelor Mechel din Romania catre firma Invest Nikarom la Tribunalul Dambovita s-a depus un dosar pentru solicitarea insolventei societatii Mechel Targoviste, singurul producator de oteluri speciale din tara.
"Dorim să menţionăm că se are în vedere prote [...]
Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă, potrivit Mediafax.
Tranzacţia vizează compania Mec [...]
Grupul rus Mechel, cu activitati in metalurgie si minerit, si-a oprit temporar, de marti, productia la combinatele din Targoviste si Campia Turzii. Pana in 10 ianuarie, toti angajatii se vor afla in somaj tehnic. Ei vor primi 80% din salarii.
Liderul sindicatulului 'Metalurgistul' de la Mechel-Tar [...]
Târgovişte, Câmpia Turzii şi Oţelu Roşu riscă să devină oraşe moarte după ce Mechel a decis să-şi vândă fabricile din România şi să trimită acasă peste 5.000 de angajaţi.
După ce au anunţat că scot la vânzare toate uzinele din România, ruşii de la Mechel întrerup tempo [...]
Compania Mechel îşi va concedia toţi angajaţii de la Câmpia Turzii. Mechel a notificat Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj că va fa afară încă 726 de angajaţi de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, informează portalul stiridecluj.ro.
Contractele angajaţil [...]
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, luni, că o firmă din Italia şi-a exprimat intenţia de cumpărare a Grupului Mechel România, cu menţinerea profilului de activitate pentru cele cinci combinate care vor fi scoase la vânzare, potrivit Mediafax.
Liviu Pop a declar [...]
Grupul metalurgic rus Mechel a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deţinute în România, şi doreşte să obţină potrivit Kommersant.ru 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel, potrivit Mediafax.
[...]
Conducerea Combinatului Mechel Campia Turzii a anuntat, miercuri, Prefectura Cluj ca va disponibiliza peste 300 de persoane din cauza unor probleme generate de criza economica.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, miercuri, de Prefectura Cluj, conducerea Mechel Campia Turzii a transmis ca d [...]
Unul dintre cei mai promitatori atacanti romani, Denis Alibec, a fost dat afara de la gruparea belgiana Mechelen.
Constanteanul de 21 de ani, imprumutat de Inter in Belgia, si-a incheiat mai devreme aventura din Vestul Europei, dupa ce i-a scos din minti pe oficialii lui Mechelen.
"Contractul l [...]