RADIO ONLINE

MUZICA

Descarca gratis muzica - versuri, discorgafii Descarca gratis muzica veche - discografii celebre si versuri ale celor mai indragite melodii: 1, 2, 3... A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
BIOGRAFII SI DISCOGRAFII:


Biografii - discografii ...citeste tot
Vezi toate biografiile Oferta Publicitate radio TV

BIOGRAFIE - DISCOGRAFIE U2:

U2


   U2 este o formaţie rock din Dublin, Irlanda, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, claviaturi şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (baterie şi instrumente de percuţie). Formată în 1976, U2 a rămas constant printre cele mai populare prezenţe în lume începând cu mijlocul anilor 1980. Trupa a vândut peste 170 de milioane de albume în întreaga lume, având peste şase albume numărul 1 în Statele Unite şi nouă numărul 1 în Regatul Unit, fiind astfel una din cele mai de succes trupe rock din toate timpurile.

   U2, ca formaţie de tineri, în anul 1976, avea o eficienţă muzicală limitată, dar, în schimb, spre mijlocul anilor 1980 deja lansase mai multe albume şi dezvoltase aproape constant turnee internaţionale dedicate fiecărui album. Cu apariţia albumului The Joshua Tree în 1987 au trecut, conform revistei Rolling Stone, „de la nivelul de eroi, la cel de superstaruri”. Deşi U2 şi-a câştigat o reputaţie de deschizători de noi drumuri în muzică la fiecare album, în primii ani ai deceniului anilor 1990 au dat o replică la revoluţia muzicii dance prin propriul simţ al stagnării lor şi prin autocritica propiei lor imagini odată cu albumul mult aclamat de către critică Achtung Baby şi cu turneul nonconformist Zoo TV. Formaţia s-a reinventat practic, iar în timpul anilor 1990 înregistrările şi apariţiile lor în concerte contiună această linie experimentală şi autodepăşirea propriilor limite.

   U2 a vândut peste 140 de milioane de albume în toată lumea şi a câştigat 22 de premii Grammy, mai multe decât orice altă formaţie. În 2005, formaţia a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame în primul lor an de eligibilitate. Revista Rolling Stone a plasat U2 pe locul 22 în lista celor mai mari 100 de artişti din toate timpurile. De-a lungul carierei lor, ca formaţie şi individual, s-au implicat în campanii pentru drepturile omului şi dreptate socială, susţinând Amnesty International, Campania ONE, şi campania DATA (Debt, AIDS, Trade in Africa) a lui Bono.

   Biografie

   Începuturi (1976-1980)

   Formaţia s-a înfiinţat la Dublin la 25 septembrie 1976. Larry Mullen, Jr., care atunci avea 14 ani, a dat un anunţ pe avizierul şcolii gimnaziale la care învăţa (Mount Temple Comprehensive School) şi în care spunea că are nevoie de cântăreţi pentru o formaţie. şapte adolescenţi au participat la primele repetiţii din bucătăria lui Mullen. A fost, după cum a spus chiar Mullen „«Formaţia Larry Mullen» timp de maxim zece minute, după care a venit Bono şi mi-a stricat toate şansele de a fi şeful.” În formaţie erau Mullen care cânta la baterie, Paul Hewson (Bono) care era vocalist, Dave Evans (The Edge) şi fratele lui Dik Evans care cântau la chitară, Adam Clayton, un prieten al fraţilor Evans la chitară bas, şi Ivan McCormick şi Peter Martin, alţi doi prieteni ai lui Mullen. În curând, formaţia a decis să se intituleze „Feedback”, unul dintre puţinii termeni tehnici pe care îi cunoşteau. Martin nu s-a mai întors după prima repetiţie, şi McCormick a părăsit formaţia după câteva săptămâni. Mare parte din materialul grupului consta la început din versiuni cover. Puţinul material original scris de aceştia în primii ani a prezentat influenţe post-punk.

   În martie 1977, formaţia şi-a schimbat numele în „The Hype”. Dik Evans, care era mai mare, fiind student la colegiu, devenise diferit de ceilalţi. Restul formaţiei înclina din ce în ce mai mult spre ideea unui ansamblu în patru, iar el a dispărut discret până în martie 1978. Într-un concert de adio la biserica presbiteriană din Howth, în care The Hype au cântat coveruri, Dik a ieşit din scenă oficial. Restul de patru membri au încheiat concertul cu materiale originale, sub numele de „U2”. Steve Averill, un muzician punk rock prieten de familie cu Clayton, sugerase şase nume potenţiale, dintre care formaţia l-a ales pe cel de "U2" din cauza ambiguităţii şi interpretabilităţii lui, şi pentru că era numele care le displăcea cel mai puţin.

   În ziua de sfântul Patrick din 1978, U2 a câştigat un concurs din Limerick. Premiul a fost de 500 de lire şi susţinerea financiară pentru realizarea unui demo, ceea ce a reprezentat un moment important, cel al începutului afirmării pentru formaţia în devenire. Ei şi-au înregistrat primul demo la Studiourile Keystone, din Harcourt Street, Dublin, în aprilie 1978. În mai, Paul McGuinness, care fusese prezentat formaţiei de către ziaristul Hot Press Bill Graham, a acceptat să devină managerul formaţiei U2. Primul EP al formaţiei, vândut doar în Irlanda şi intitulat Three, a apărut în septembrie 1979 şi a fost primul succes în clasamentele irlandeze. În decembrue 1979, U2 au cântat la Londra, prima dată în străinătate, deşi nu s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului şi a criticilor. În februarie 1980, al doilea single "Another Day" a fost publicat sub marca CBS, dar şi acesta doar pentru piaţa irlandeză.

   Boy, October şi War (1980–1983)

   Island Records a semnat un contract cu U2 în martie 1980, iar „11 O'Clock Tick Tock” a devenit primul disc single distribuit internaţional în luna mai a acelui an. Albumul de debut al formaţiei, produs de Steve Lillywhite şi intitulat Boy, a urmat în octombrie, şi s-a bucurat de recenzii pozitive. Deşi versurile lui Bono nu aveau o temă şi păreau improvizate, un motiv comun al lor îl constituiau visurile şi frustrările adolescenţei. Albumul cuprinde primul succes înregistrat de formaţie în Regatul Unit, „I Will Follow”. După lansarea lui Boy a urmat primul turneu U2 pe Europa continentală şi în Statele Unite. Deşi erau încă necizelate, aceste prime spectacole live au demonstrat potenţialul formaţiei U2, criticii observând că Bono era, pe scenă, „charismatic” şi „pasional”.

   Cel de-al doilea album, October, a fost lansat în 1981 şi era compus mai ales din piese pe teme spirituale. În timpul înregistrărilor albumui, Bono şi The Edge au plecat din formaţie din cauza unor conflicte pe teme religioase, iar U2 a încetat să existe o perioadă de timp. Bono, The Edge, şi Mullen intraseră într-o grupare creştină din Dublin numită Shalom Fellowship, ceea ce i-a determinat să pună în discuţie relaţia dintre credinţa creştină şi modul de viaţă de formaţie rock and roll. Albumul a primit şi recenzii pozitive şi negative şi a fost relativ puţin preluat de posturile de radio. Nu s-a vândut bine în afara Regatului Unit, ceea ce a pus presiune pe contractul lor cu Island şi a forţat formaţia să se concentreze pe a-şi îmbunătăţi muzica.

   După ce au fost rezolvate îndoielile din perioada October, U2 a lansat albumul War în 1983. Un disc în care formaţia „a transformat pacifismul însuşi într-o cruciadă," sinceritatea şi chitara dură din War au fost puse intenţionat în antiteză cu stilul synth-pop din acea vreme. Pe acest album se află piesa „Sunday Bloody Sunday”, în care Bono a încercat să pună în contrast evenimentele din Bloody Sunday cu Duminica Paştelui. Revista Rolling Stone a scris că acest cântec a arătat că formaţia este capabilă de a scrie cântece profunde şi pline de înţeles. War a fost primul album U2 pe care a apărut o fotografie de Anton Corbijn, care a rămas după aceea principalul fotograf al formaţiei şi care a avut o puternică influenţă aspupra imaginii şi percepţiei publice a lui U2. Primul succes comercial al U2, War a debutat ca numărul unu în Regatul Unit, şi primul single extras de pe el, „New Year's Day”, a fost primul succes al formaţiei în afara Irlandei şi Regatului Unit.

   În turneul care a urmat, turneu intitulat War Tour, formaţia a cântat în concerte cu casa închisă în Europa continentală şi în SUA. Imaginea lui Bono fluturând un mic steag în timp ce cânta „Sunday Bloody Sunday” a devenit cunoscută. U2 a înregistrat albumul live Under a Blood Red Sky în acest turneu şi a lansat şi o înregistrare video live, ambele fiind preluate extensiv de posturi de radio şi de MTV, mărind expunerea publică a formaţiei şi cimentând notorietatea acesteia ca formaţie live. Contractul de înregistrare cu Island Records, în general nefavorabil membrilor formaţiei, se apropia de expirare, şi în 1984, U2 a semnat o prelungire mai profitabilă a acestuia. Ei au negociat returnarea drepturilor de autor (astfel încât să fie proprietarii intelectuali ai propriilor lor cântece), o creştere a părţii din câştiguri ce le revenea, şi o îmbunătăţire generală a termenilor contractuali, contra unei sume mai mari plătită iniţial.

   În iulie 2008, U2 a lansat ediţii revizuite şi noi ale albumelor Boy, October şi War.

   The Unforgettable Fire şi Live Aid (1984–1985)

   The Unforgettable Fire a fost lansat în 1984. Ambiental şi abstract, la acea vreme cea mai profundă schimbare de direcţie a formaţiei. Cei patru s-au temut că după rockul deschis din albumul şi turneul War, erau în pericol să devină o „formaţie rock de stadion, superficială şi dependentă de sloganuri” . Astfel, ei au căutat să experimenteze, după cum îşi aminteşte Adam Clayton, „Căutam ceva care era puţin mai serios, mai artistic.” The Edge admira lucrările ambientale şi „ciudate” ale lui Brian Eno, care, împreună cu inginerul său Daniel Lanois, au acceptat să producă discul. şeful Island Records Chris Blackwell a încercat la început să-i descurajeze să lucreze cu aceşti producători, crezând că tocmai când formaţia era pe cale să atincă cele mai înalte culmi ale succesului, Eno i-ar fi „îngropat sub un strat de prostii avangardiste”.

   The Unforgettable Fire are un sunet puternic, cu orchestraţie amplă. Sub conducerea lui Lanois, tobele lui Larry au devenit mai libere şi mai subtile, iar basul lui Adam, mai subliminal; secţiunea de ritm a început să curgă, susţinând cântecele. Completând atmosfera sonoră, versurile albumului sunt deschise multor interpretări, aducând ceea ce formaţia numeşte „un sentiment foarte vizual”. Recenta imersiune a lui Bono în ficţiune, filozofie şi poezie l-a făcut să realizeze că responsabilităţile sale de textier—faţă de care până atunci fusese ezitant—erau de natură poetică. Din cauza unui program de înregistrări încărcat, însă, Bono a simţit că unele cântece cum ar fi „Bad” şi „Pride (In the Name of Love)” erau doar nişte „schiţe” incomplete. „Pride (In the Name of Love)”, un cântec despre Martin Luther King, a fost primul single extras de pe album şi a reprezentat la acel moment cel mai mare succes al U2, inclusiv devenind primul care a pătruns pe primele 40 de poziţii ale clasamentului american.

   Mare parte din turneul The Unforgettable Fire a avut loc în arene acoperite, întrucât U2 au început să-şi câştige îndelungata luptă de a-şi crea un public al lor. Texturile complexe ale noilor înregistrări din studio, cum ar fi "The Unforgettable Fire" şi "Bad", erau dificil de transformat în piese de cântat live în concerte. O soluţie au reprezentat-o secvenţiatoarele programate, pe care formaţia ezitase să le folosească, dar pe care ulterior U2 le-a adoptat pentru majoritatea concertelor. Cântecele de pe albume fuseseră criticate ca fiind „neterminate”, „neclare”, şi „lipsite de tematică”, dar au fost mai bine primite de critici când au fost cântate pe scenă.

   U2 a participat la concertul Live Aid pentru reducerea efectelor foametei din Etiopia pe Stadionul Wembley în iulie 1985. Apariţia U2 în acest concert a fost considerată una dintre cele mai memorabile ale spectacolului şi un punct de cotitură în cariera formaţiei. În timpul cântecului „Bad”, Bono a sărit de pe scenă să îmbrăţişeze un fan şi să danseze cu el, arătând milioanelor de telespectatori legătura personală pe care o putea Bono realiza cu publicul. În 1985, revista Rolling Stone a numit U2 „formaţia anilor '80” scriind că „pentru un număr din ce în ce mai mare de fani ai rock-and-roll-ului, U2 au devenit formaţia care contează cel mai mult, poate chiar singura formaţie care contează.”

   The Joshua Tree şi Rattle and Hum (1986–1989)

   Motivaţi de prietenia cu Bob Dylan, Van Morrison, şi Keith Richards, membrii formaţiei au revenit la rădăcinile muzicii rock, iar Bono s-a concentrat pe calităţile sale de scriitor de cântece şi versuri. Realizând „că U2 nu are o tradiţie”, formaţia a explorat muzica blues, country, şi gospel americană. În al cincilea lor album, ei au dorit să lucreze în continuare pe atmosfera din The Unforgettable Fire, dar, în loc de melodiile lipsite de densitate de conţinut, au căutat un sunet de impact mai mare în contextul disciplinei stricte a structurilor convenţionale ale cântecelor. U2 şi-a întrerupt sesiunile de înregistrări din 1986 pentru a cânta în cadrul turneului A Conspiracy of Hope al organizaţiei Amnesty International, dar, în loc de a le fi distras atenţia, turneul a adăugat un plus de intensitate şi forţă muzicii lor. În călătorile efectuate în 1986 în San Salvador şi în Nicaragua, Bono a văzut necazurile ţăranilor agresaţi în cadrul conflictelor interne supuse intervenţiilor politice americane. Această experienţă a devenit o influenţă centrală asupra muzicii noi a formaţiei. U2 a dorit o muzică ce dă o senzaţie de localizare, o calitate „cinematică”; muzica şi versurile albumului se inspiră din imaginile create de scriitorii americani ale căror cărţi le citiseră membrii formaţiei.

   The Joshua Tree a fost lansat în martie 1987. Albumul juxtapune antipatia faţă de America peste profunda fascinaţie a formaţiei pentru această ţară, spaţiile sale largi, libertatea, şi ceea ce reprezintă ea. A devenit albumul cel mai rapid vândut din istoria topurilor britanice, şi a fost numărul unui timp de nouă săptămâni în Statele Unite. El a adus U2 primele două premii Grammy, pentru albumul anului şi pentru cea mai bună interpretare a unui duo sau a unei formaţii cu voce. Primele două single-uri de pe album, „boleroul rock & roll” With or Without You şi gospelul ritmat I Still Haven't Found What I'm Looking For, au ajuns rapid pe primul loc în SUA. U2 a devenit a patra formaţie rock care a apărut pe cperta revistei Time, după The Beatles, The Band, şi The Who. Revista a denumit U2 „Rock's Hottest Ticket” („cel mai fierbinte bilet al rockului”). Albumul a adus U2 un nou grad de succes şi este considerat de revista Rolling Stone unul din cele mai reuşite albume rock din istorie. Turneul The Joshua Tree Tour a fost primul în care formaţia a cântat de mai multe ori pe stadioane şi în acelaşi timp şi în săli mai mici.

   Documentarul Rattle and Hum conţine imagini înregistrate în timpul turneului The Joshua Tree Tour, şi albumul dublu cu acelaşi nume conţine nouă piese de studio şi şase melodii live de U2. Lansat în magazine şi în cinematografe în octombrie 1988, albumul şi filmul se doreau un omagiu adus muzicii americane. Filmul include piese înregistrate la studiourile Sun Records din Memphis şi melodii cântate împreună cu Bob Dylan şi B. B. King. În pofida unei primiri pozitive din partea fanilor, Rattle and Hum a primit atât recenzii pozitive, cât şi negative din partea criticilor de muzică şi film; un redactor Rolling Stone a vorbit despre „emoţia” albumlui, dar altul l-a descris „bombastic şi greşit direcţionat”. Regizorul filmului, Phil Joanou, l-a descris ca „un aspect exagerat de pretenţios al lui U2”. Mare parte din noul material folosit la album a fost cântat în turneul Lovetown Tour din 1989, care a constat în primul rând din concerte date în Australia şi în Europa. Marcat de un sentiment de stagnare muzicală, Bono a anunţat la un concert cu ocazia finalului deceniului că U2 a ajuns la finalul unei ere şi că acum trebuia să "...plecăm şi să încercăm să visăm totul din nou”.

   Achtung Baby, Zoo TV, şi Zooropa (1990–1993)

   În noiembrie 1991, U2 şi-a lansat al şaptelea album de studio, Achtung Baby. Marcaţi de criticile primite de Rattle and Hum, cei patru au operat o schimbare calculată în sens muzical şi tematic, cea mai dramatică de la The Unforgettable Fire. Din punct de vedere sonor, Achtung Baby a suferit influenţe din partea muzicii dance, industriale, şi rock alternativ, iar formaţia a făcut referire la album ca „patru oameni care taie Joshua Tree cu toporul". Din punct de vedere tematic, a fost un album mai personal şi introspectiv; a fost mai sumbru, şi totuşi pe alocuri mai frivol, decât albumele anterioare. Din punct de vedere comercial şi al criticilor, a fost unul dintre cele mai de succes albume, parte importantă a reinventării formaţiei de la începutul anilor 1990. Ca şi The Joshua Tree, a fost denumit de Rolling Stone unul din cele mai mari albume rock.

   Formaţia a lucrat întâi la Achtung Baby în Berlinul de Est, căutând inspiraţie şi reînnoire în perioada din preajma reunificării Germaniei. Daniel Lanois a produs albumul cu ajutor din partea lui Brian Eno. În sesiunile de înregistrare de la Berlin, au apărut conflicte în cadrul formaţiei pe tema calităţii materialului şi direcţiei muzicale. În timp ce Adam şi Larry preferau un sunet similar cu albumele anterilare ale U2, Bono şi The Edge erau inspiraţi de muzica alternativă şi dance europeană şi au argumentat pentru o schimbare. Săptămânile de progres lent, certuri, şi tensiune s-au ameliorat când formaţia s-a adunat din nou împreună în jurul unei schiţe de piesă scrisă de The Edge, care a evoluat în cântecul One.

   Turneul Zoo TV Tour din 1992–1993 a fost un eveniment multimedia, şi a prezentat un tablou extravagant dar intenţionat derutant de sute de ecrane video, Trabanturi care zburau cu capul în jos, turnuri false de televiziune, legături TV prin satelit, mesaje subliminale, şi personaje ciudate de scenă ale lui Bono cum ar fi „Musca”, „Omul-Minge de oglinzi”, şi „(Mister) MacPhisto”. Spectacolele extravagante erau puse intenţionat în antiteză cu reprezentaţiile austere din turneele U2 anterioare, şi ironizau excesele formaţiilor rock and roll prin îmbrăţişarea acestor excese. Spectacolele erau, parţial, modul U2 de a reprezenta răspândirea televiziunii prin cablu şi amestecul de ştiri, divertisment, şi reclame al televiziunilor. Se dădeau telefoane în glumă preşedintelui Bush, Naţiunilor Unite, şi cu alte destinaţii similare. Legăturile live prin satelit către oraşul Sarajevo, pe atunci în plin război, au cauzat controverse.

   Înregistrat şi lansat rapid într-o pauză a turneului Zoo TV la jumătatea lui 1993, albumul Zooropa a reluat multe din temele din Achtung Baby şi din turneul Zoo TV. Deşi iniţial formaţia intenţiona ca albumul să fie doar un EP, până la urmă Zooropa a fost extins într-un album LP complet. A reprezentat o îndepărtare şi mai mare de stilul albumelor mai vechi, aduse de influeţele tehno şi alte efecte electronice. În ton cu această profundă schimbare de stil, Bono a lăsat microfonul pentru ultima melodie de pe Zooropa, şi l-a invitat pe Johnny Cash să cânte „The Wanderer”.

   Majoritatea cântecelor au fost cântate cel puţin o dată în timpul turneului în 1993, turneu compus din concerte în Europa, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia.

   Passengers, Pop, şi PopMart (1995–1998)

   În 1995, U2 a lansat un album experimental intitulat Original Soundtracks 1. Brian Eno, producător a trei dintre albumele U2 anterioare, a contribuit din plin, inclusiv scriind versuri şi cântând. Din acest motiv, şi mai ales din cauza naturii de experiment a albumului, formaţia a decis să-l lanseze sub semnătura „Passengers” pentru a-l distinge de albumele U2 convenţionale. Din punct de vedere comercial, a trecut neobservat, prin comparaţie cu alte albume U2 şi a primit în general critici negative. Totuşi, single-ul „Miss Sarajevo”, cu Luciano Pavarotti, cântec pe care Bono îl consideră a fi una din piesele U2 preferate, a fost un succes. Pe albumul Pop din 1997, U2 a continuat să experimenteze; şabloanele muzicale repetitive, programarea muzicală, secvenţierea ritmului şi eşantionarea au furnizat mare parte din ritmurile grele şi sincopate de dance. Lansat în martie, albumul a debutat ca numărul unu în 35 de ţări, iar criticile au fost în general pozitive. Rolling Stone, de exemplu, a scris că U2 au „sfidat neşansa şi au compus una din cele mai bune realizări din viaţa lor." Alţii au simţit că albumul a fost o mare dezamăgire, iar vânzările au fost slabe prin comparaţie cu alte albume U2. Formaţia s-a grăbit să termine albumul la timp pentru turneul planificat dinainte, iar Bono a recunoscut că albumul „nu a comunicat în felul în care ar fi trebuit”.

   Turneul ce a urmat, PopMart, a început în aprilie 1997. Ca şi Zoo TV, a avut influenţe publicitare şi a avut intenţia de a transmite un mesaj sarcastic celor care îi acuzau pe U2 de comercialism. Scena cuprindea o arcadă aurie de 30 m (asemănătoare cu logoul McDonald's), un ecran video cu lungimea de 45 m, şi o minge cu oglinzi în formă de lămâie de 12 m. Strategia U2, însă, nu i-a satisfăcut pe mulţi care au fost derutaţi de noua imagine kitsch şi de decorurile complexe. Întârzierea producţiei Pop a însemnat reducerea timpului pentru repetiţii, iar concertele din prima parte a turneului au avut de suferit. Concertul cel mai important al turneului a fost cel din Sarajevo unde U2 a fost prima formaţie importantă care a cântat după războiul din Bosnia. Larry Mullen, Jr. a descris concertul ca „o experienţă pe care nu o voi uita toată viaţa, şi dacă aş fi stat în formaţie 20 de ani doar ca să cânt în acel concert, cred că ar fi meritat.” La o lună după încheiera turneului PopMart, U2 au apărut în episodul 200 din serialul The Simpsons, „Trash of the Titans”, în care Homer Simpson perturba un concert PopMart.

   „Încercarea de a redeveni cea mai bună formaţie din lume” (2000–prezent)

   În urma primirii relativ proaste a lui Pop, U2 a declarat cu mai multe ocazii că „încercau să redevină cea mai bună formaţie din lume”. După 2000, formaţia a urmat un sunet mai tradiţional, păstrând influenţe din explorările lor muzicale anterioare. All That You Can't Leave Behind a fost lansat în octombrie 2000 şi a readus formaţia împreună cu producătorii Brian Eno şi Daniel Lanois. Albumul a fost considerat de mulţi dintre cei care nu fuseseră convinşi de experimentele din anii 1990 ca o întoarcere la performanţa de altădată; Rolling Stone a scris că acesta este „a treia capodoperă” a lui U2, după The Joshua Tree şi Achtung Baby. Albumul a debutat ca numărul unu în 22 de ţări şi single-ul de succes, „Beautiful Day” a primit trei premii Grammy. Celelalte single-uri de pe album, „Walk On”, „Elevation”, şi „Stuck in a Moment You Can't Get Out Of” au câştigat şi ele premii Grammy.

   Pentru turneul Elevation, U2 a cântat în decoruri mai restrânse, întorcându-se în săli după un deceniu de concerte pe stadioane. O scenă în formă de inimă şi o rampă au permis o apropiere mai mare de public. În urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, rezonanţa noul album a crescut. În octombrie, U2 a cântat într-o serie de concerte cu casa închisă la Madison Square Garden în New York City. În interviurile ulterioare, Bono şi The Edge au spus despre aceste concerte din New York că au fost cele mai memorabile şi emoţionante spectacole ale lor. La începutul lui 2002, U2 a cântat în pauza meciului Super Bowl XXXVI.

   Următorul album de studio al formaţiei, How to Dismantle an Atomic Bomb, a fost lansat la 22 noiembrie 2004. Din punct de vedere al sunetului, formaţia căuta un roc mai puternic decât cel din All That You Can't Leave Behind. Tematic, Bono afirmă că „multe dintre cântece sunt laude aduse naivităţii, o respingere a cunoaşterii”. Primul single, "Vertigo," a apărut într-o reclamă des difuzată la Apple iPod, simultan cu lansarea unei ediţii speciale de iPod U2 şi a unei colecţii U2 pe iTunes. Albumul a debutat ca numărul unu în SUA, unde vânzările din prima săptămână au fost de două ori mai mari ca cele ale lui All That You Can't Leave Behind şi a stabilit un record al formaţiei. Afirmând că albumul era o tentativă de a deveni unul din cele mai bune trei albume, Bono a spus că, „nu sunt cântece slabe. Dar ca album, întregul nu este mai bun decât suma părţilor sale, şi asta mă enervează la culme." Utilizând decoruri similare cu cele alte turneului anterior, turneul Vertigo avea o listă de piese care a variat mai mult de la un concert la altele decât orice turneu U2 de după turneul Lovetown, şi a conţinut cântece care nu mai fuseseră cântate de la începutul anilor 1980. Ca şi turneul Elevation, turneul Vertigo a fost un succes comercial. Albumul şi single-urile de pe el au câştigat premii Grammy în toate cele opt categorii la care au fost nominalizaţi U2. În 2005, Bruce Springsteen a introdus U2 în Rock and Roll Hall of Fame.

   În august 2006, formaţia şi-a transferat o parte din operaţiuni în Olanda la două luni după ce Irlanda a stabilit o sumă maximă de scutire de taxe pentru artişti la 250.000 euro. După 2006, formaţia a scris şi înregistrat material nou, iniţial împreună cu Rick Rubin, şi mai recent cu Brian Eno şi Daniel Lanois. Al doisprezecelea album de studio al formaţiei urmează să fie lansat în 2009. Albumula fost descris drept „cântat de mână, dar şi electro”. Bono a afirmat că sesiunile prezintă o distanţare reală de temele ultimelor două albume, cu „influenţe trance” iar Lanois a spus că albumul va forţa limitele arenei sunetului ca şi Achtung Baby cu ani în urmă. Un film 3D, U2 3D, filmat la nouă concerte în turneul Vertigo, a fost lansat la 23 ianuarie 2008. La 31 martie 2008, s-a confirmat că U2 a semnat un contract pe 12 ani cu Live Nation în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari. Contractul implică controlul de către Live Nation asupra obiectelor promoţionale ale formaţiei, sponsorilor şi site-ului web oficial.

   Stilul muzical

   De la formare, U2 şi-au dezvoltat şi menţinut un sunet uşor de recunoscut, cu accent pe bucăţile instrumentale melodice şi pe bucăţile vocale expresive. Această abordare îşi are rădăcinile, parţial, în influenţa iniţială din partea producătorului de discuri Steve Lillywhite, influenţă venită într-o vreme când formaţia nu era cunoscută pentru prodigiozitatea muzicală. The Edge a utilizat în mod consistent un ecou ritmic şi un delay inconfundabil cuplat cu un burdon de influenţă irlandeză pe melodiile sale sincopate care creează un sunet ambiental bine-definit. Bono şi-a cultivat vocea de falsetto şi a prezentat o sensibilă înclinaţie lirică spre subiecte sociale, politice şi personale, păstrând un nivel grandios al compoziţiei. În plus, The Edge a descris U2 ca o formaţie esenţialmente live.

   În pofida acestor linii generale consistente, U2 au introdus noi elemente în repertoriul lor muzical la fiecare nou album. Sunetul U2 din perioada de început a fost influenţat de formaţii ca Television şi Joy Division, şi au fost descrişi ca având „o senzaţie de euforie” ce a rezultat din „chitara radiantă” a lui The Edge şi „vocea arzătoare” a lui Bono. Sunetul U2 a început din rădăcinile post-punk şi din bucăţile instrumentale simple şi minimaliste de pe Boy şi October, dar a evoluat după albumul War incluzând aspecte de funk şi dance, devenind mai versatil şi agresiv. Cele două albume au fost etichetate ca „solide şi asertive” de Rolling Stone, influenţate în mare măsură de producţia lui Lillywhite. The Unforgettable Fire, care începe cu The Edge cântând mai mult la claviatură decât la chitară, şi următorul album, The Joshua Tree, i-au avut la cârmâ pe Brian Eno şi Daniel Lanois. Cu influenţa acestora, ambele albume au primit o „textură diversă”. Cântecele de pe The Joshua Tree şi Rattle and Hum au pus mai mult accent pe ritmurile inspirate de Lanois, amestecând stiluri distincte şi variate de gospel şi muzică blues, ce reieşea din fascinaţia formaţiei faţă de America, de cultura şi poporul acesteia. În anii 1990, U2 s-au reinventat, începând să folosească sintetizatoare, distorsiunea, şi ritmurile electronice preluată din muzica alternativă, dance sau chiar hip-hop pe Achtung Baby, Zooropa şi Pop. Anii 2000 i-au găsit pe U2 revenind la un sunet simplu, folosind mai puţin sintetizatoare şi efecte speciale şi la un ritm tradiţional.

   Versurile şi tematica

   Comentariul social şi politic, adesea îmbogăţit cu imagistică spirituală, religioasă creştină, reprezintă un aspect major al conţinutului versurilor U2. Cântece ca „Sunday Bloody Sunday şi „Mothers of the Disappeared” au fost inspirate din evenimentele vremii. Primul este despre frământările din Irlanda de Nord, iar al doilea se referă la lupta mamelor ai căror copii fuseseră răpiţi şi ucişi în timpul dictaturii militare din Argentina, începută în 1976.

   Conflictele personale ale lui Bono şi problemele familiale au colorat cântece ca „Mofo”, „Tomorrow” şi „Kite”. Dorul şi rugămintea sunt un alt motiv frecvent, în cântece ca "Yahweh", „Peace on Earth”, şi „Please”. Pierderea şi tristeţea, combinate cu speranţa şi perseverenţa, motive centrale în The Joshua Tree, au inspirat mare parte din compoziţia U2. Aceste idei au fost amplificate şi de experienţele personale ale lui Bono şi ale formaţiei din tinereţea lor petrecută în Irlanda, ca şi de activismul lui Bono din perioada sa de maturitate. U2 s-au folosit de turnee, cum ar fi Zoo TV şi PopMart pentru a caricaturiza moda socială, cum ar fi supraîncărcarea mass-media şi respectiv consumerismul.

   În timp ce formaţia şi fanii săi afirmă adesea natura politică a muzicii lor, versurile şi muzica U2 au fost criticate ca apolitice din cauză că sunt vagi, au o imagistică neclară, şi le lipsesc referinţele directe la persoane.

   Influenţe

   Formaţia citează drept surse de inspiraţie The Who, The Clash, Ramones, The Beatles, Joy Division, Siouxsie & the Banshees şi Patti Smith. Van Morrison a fost şi el citat de Bono ca influenţă şi influenţa sa asupra U2 este arătată şi de Rock and Roll Hall of Fame. Alţi muzicieni şi formaţii, cum ar fi Snow Patrol, The Fray, OneRepublic, Coldplay, The Academy Is..., The Killers, Your Vegas şi Angels & Airwaves au fost influenţate de U2. Versiuni cover ale cântecelor U2 au fost realizate de Our Lady Peace, Mary J. Blige, Johnny Cash, The Chimes, Joe Cocker, Pearl Jam, James Blunt, tobyMac, Darlene Zschech, Pet Shop Boys, Ignite, The Smashing Pumpkins, Keane, Pillar, Hikaru Utada, Dream Theater, Sepultura, Saul Williams, The Living End, The Upper Room, Funeral for a Friend şi The Bravery. U2 au lucrat şi au avut relaţii de colaborare cu numeroşi artişti, printre care se numără Johnny Cash, Green Day, Leonard Cohen, Bruce Springsteen, B.B. King, Luciano Pavarotti, Bob Dylan, Elvis Costello, Wim Wenders, R.E.M., Salman Rushdie, şi Anton Corbijn.


    Discografie

   Albume de studio Boy (1980)

01. I Will Follow
02. Twilight
03. An Cat Dubh
04. Into the Heart
05. Out of Control
06. Stories for Boys
07. The Ocean
08. A Day Without Me
09. Another Time, Another Place
10. The Electric Co.
11. Shadows and Tall Trees

   October (1981)

01. Gloria
02. I Fall Down
03. I Threw a Brick Through a Window
04. Rejoice
05. Fire
06. Tomorrow
07. October
08. With a Shout
09. Stranger in a Strange Land
10. Scarlet
11. Is That All?

   War (1983)

01. Sunday Bloody Sunday
02. Seconds
04. Like a Song...
05. Drowning Man
06. The Refugee
07. Two Hearts Beat as One
08. Red Light
09. Surrender 10. 40

   The Unforgettable Fire (1984)

01. A Sort of Homecoming
02. Pride (In the Name of Love)
03. Wire
04. The Unforgettable Fire
05. Promenade
06. 4th of July
07. Bad
08. Indian Summer Sky
09. Elvis Presley and America
10. MLK

   Wide Awake in America (1985)

01. Bad [Live]
02. A Sort of Homecoming [Live]
03. Three Sunrises
04. Love Comes Tumbling

   The Philadelphia Interviews (1987)

   The Joshua Tree (1987)

01. Where the Streets Have No Name
03. With or Without You

04. Bullet the Blue Sky
05. Running to Stand Still
06. Red Hill Mining Town
08. Trip Through Your Wires
09. One Tree Hill
10. Exit
11. Mothers of the Disappeared

   Rattle and Hum (1988)

01. Helter Skelter [Live]
03. Desire
04. Hawkmoon 269
05. All Along the Watchtower [Live]
07. Freedom for My People
08. Silver and Gold [Live]
09. Pride (In the Name of Love) [Live]
10. Angel of Harlem
11. Love Rescue Me
12. When Love Comes to Town
13. Heartland
14. God, Pt. 2
15. The Star Spangled Banner
16. Bullet the Blue Sky [Live] 17. All I Want Is You

   Achtung Baby (1991)

01. Zoo Station
02. Even Better Than the Real Thing
03. One

04. Until the End of the World
06. So Cruel
07. The Fly
08. Mysterious Ways
10. Ultra Violet (Light My Way)
11. Acrobat
12. Love Is Blindness

   Zooropa (1993)

01. Zooropa
02. Babyface
03. Numb
04. Lemon
05. Stay (Faraway, So Close!)
07. Some Days Are Better Than Others
08. The First Time
09. Dirty Day
10. The Wanderer

   Pop (1997)

01. Discothque
02. Do You Feel Loved
03. Mofo
04. If God Will Send His Angels
05. Staring at the Sun
06. Last Night on Earth
07. Gone
08. Miami
09. The Playboy Mansion
10. If You Wear That Velvet Dress
11. Please
12. Wake up Dead Man

   All That You Can't Leave Behind (2000)

01. Beautiful Day

03. Elevation

04. Walk On
05. Kite
06. In a Little While
07. Wild Honey
08. Peace on Earth
09. When I Look at the World
10. New York
11. Grace

   How to Dismantle an Atomic Bomb (2004)

01. Vertigo

02. Miracle Drug
04. Love and Peace or Else
05. City of Blinding Lights
06. All Because of You
07. A Man and a Woman
08. Crumbs from Your Table
09. One Step Closer
10. Original of the Species
11. Yahweh
12. Sometimes You Can't Make It On Your Own

   No Line on the Horizon (2009)

1. "No Line on the Horizon" 4:12
2. "Magnificent" 5:24
3. "Moment of Surrender" 7:24
4. "Unknown Caller" 6:03
5. "I'll Go Crazy If I Don't Go Crazy Tonight" 4:14
6. "Get on Your Boots" 3:25
7. "Stand Up Comedy" 3:50
8. "Fez – Being Born" 5:17
9. "White as Snow" 4:41
10. "Breathe" 5:00
11. "Cedars of Lebanon" 4:13

   Albume Live şi Compilaţii

Under a Blood Red Sky (1983)
The Best Of 1980-1990 (1998)
The Best Of 1990-2000 (2002)
U218 Singles (2006)

   Premii

   U2 a câştigat primul premiu Grammy pentru The Joshua Tree în 1988, şi au câştigat 22 de premii Grammy în total, aflându-se la egalitate cu Stevie Wonder într-un clasament al artiştilor contemporani cu cele mai multe Grammy-uri. Printre premiile obţinute se numără cel pentru cel mai bun duo sau grup rock, albumul anului, discul anului, cântecul anului şi cel mai bun album rock. British Phonographic Industry a premiat U2 cu şapte premii BRIT, din care cinci pentru cel mai bun grup internaţional. În Irlanda, U2 a câştigat 14 premii Meteor de la începutul acestui premiu în 2001. Printre alte premii se numără un AMA, patru MTV Video Music Awards, zece premii Q, două premii Juno, trei premii NME, şi un Glob de Aur. Formaţia a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame la începutul lui 2005.




STIRI

Stiri

STIRI LOCALE
Top Stiri
Actualitatea 
Oferta publicitate radio TV

UTILE

Meteo
05-09-2017 06:00
Bucuresti 11.5°C
Constanta 16.4°C
Timisoara 8.6°C
Cluj Napoca 7.0°C
Galati 16.0°C
Brasov 11.7°C
Craiova 13.0°C
Ploiesti 10.9°C
Braila 13.0°C
Oradea 10.9°C
Arad 13.6°C
Pitesti 13.0°C
Baia Mare 10.0°C
Buzau 10.9°C
Satu Mare 10.0°C
Botosani 12.0°C
Piatra Neamt 10.9°C
Ramnicu Valcea 13.0°C
Drobeta Turnu Severin 15.0°C
Suceava 12.0°C
Curs valutar
04/09/2017
EUR4.59490.0004
USD3.8558-0.0072
XAU165.44071.7176
CHF4.02810.0054
CAD3.10750.0145
GBP4.99150.0002
MDL0.21660.0010
XDR5.47190.0001
Convertor valutar
din in
loading...

 


Oferta publicitate radio TV
Calendarul zilei
1895 - S-a nascut scriitorul american Francis Scott Fitzgerald, unul dintre reprezentantii de marca ai asa numitei "generatii pierdute" ("Marele Gatsby", "Blandetea noptii") (m.21.12.1940).
1967 - S-a nascut M.C. Miker "G", rapper britanic.
1998 - A murit Irina Eliade, traducatoare si prozatoare (n.05.02.1920).
Cugetarea zilei, citate, ganduri celebre
Putere
Cu cat ai mai multa putere, cu atat trebuie sa abuzezi mai putin de ea. Seneca
Citeste si altele Recomandari literare Curiozitati, Stiati ca?
Cuvinte
MARGHILOMAN este numit dupa Mihail Marghiloman, prefect al politiei din Bucuresti intre 1861-1863

Citeste si altele

TIMP LIBER

 
Gold FM Romania - SUS

Stiri

arhiva stiri preluare stiri Citeste stiri din:

Aboneaza-te la fluxul de stiri

Un proiect ROSTCLUB - constructie site | productie spoturi audio | productie spoturi video | Difuzare spoturi radio | Difuzare spoturi TV © Copyright ROSTCLUB All Rights Reserved.